Emoțiile copiilor cu dizabilități și importanța unui spațiu în care să fie ascultați

Să recunoști bucuria, să poți spune că îți este teamă sau să povestești despre un moment care te-a întristat înseamnă să le oferi celor din jur acces la ceea ce trăiești. Pentru copii, asemenea conversații au nevoie de timp și de adulți dispuși să asculte. În proiectul „RITM – Pași siguri către autonomie”, acordăm atenție acestor întâlniri și locului pe care exprimarea emoțiilor îl are în viața copiilor cu dizabilități.

La întâlnirea de săptămâna aceasta, Atelierul Prieteniei a deschis o conversație despre emoții, pornind de la joc. Copiii s-au descurcat foarte bine în identificarea lor și au descris momente care îi fac să simtă anumite emoții. Ne-au oferit astfel ocazia să îi cunoaștem prin propriile lor relatări, prin lucrurile cărora le dau importanță și prin felul în care vorbesc despre ele.

Cum înțeleg și exprimă emoțiile copiii cu dizabilități

Nu există un singur mod în care copiii cu dizabilități percep emoțiile. Termenul reunește situații foarte diferite, iar diagnosticul nu ne spune, singur, ce înțelege un copil despre propria experiență. A trăi o emoție, a recunoaște emoția altei persoane și a găsi cuvintele pentru a vorbi despre ea sunt lucruri distincte.

Unii copii își pot descrie cu ușurință trăirile. Alții comunică prin gesturi, expresii ale feței sau mijloace de comunicare adaptate. UNICEF subliniază că și copiii care nu vorbesc comunică și că adulții trebuie să fie atenți la formele prin care aceștia își exprimă preferințele și disconfortul. Absența cuvintelor nu poate fi interpretată ca absență a unei vieți emoționale.

Pentru noi, în cadrul RITM, aceasta este o responsabilitate a adultului: să facă loc modului în care copilul se poate exprima. Nu putem cere tuturor aceeași formulare sau același ritm și nici nu putem măsura valoarea unei contribuții după lungimea răspunsului.

Recunoașterea emoțiilor are nevoie și de context

Cercetarea arată că recunoașterea emoțiilor poate depinde de felul în care sunt prezentate informațiile. Într-un studiu despre copii cu autism, participanții au identificat bine emoțiile atunci când expresiile faciale și situațiile prezentate transmiteau același mesaj. Când aceste indicii se contraziceau, au apărut diferențe în felul în care copiii foloseau informația de pe chip și informația din context. Rezultatele descriu participanții și sarcinile acelui studiu; nu pot fi extinse la toți copiii cu autism sau la toate dizabilitățile.

Această distincție ne ajută să privim cu atenție activitățile despre emoții. Recunoașterea unei expresii dintr-o imagine reprezintă o anumită abilitate; descrierea unei întâmplări personale aduce în conversație alte informații despre experiența copilului. Ambele merită ascultate, fără ca răspunsurile dintr-un joc să devină etichete despre ceea ce poate sau nu poate acel copil.

La Atelierul Prieteniei emoțiile au căpătat un sens personal

În cadrul întâlnirii noastre, copiii au făcut legătura dintre emoțiile identificate și situațiile din propria viață. Au descris momente care îi fac să se simtă într-un anumit fel, aducând în discuție propria perspectivă.

Pentru noi, oamenii Fundației pentru copii Șansa la Viitor, aceste contribuții au valoare în sine. Ne interesează ceea ce copilul alege să ne spună despre el, nu doar dacă poate numi o emoție. Povestirile lui merită atenție și atunci când sunt scurte, când are nevoie de ajutor pentru a se exprima sau când experiența lui diferă de cea a celorlalți.

Felul în care copiii au participat la atelier ne-a bucurat. Au avut ocazia să vorbească despre propriile trăiri, iar noi am avut ocazia să îi ascultăm. Acesta este locul pe care vrem să îl păstrăm pentru vocea lor în activitățile proiectului.

Ce înseamnă un spațiu sigur pentru exprimarea emoțiilor

În RITM, ne dorim ca un spațiu sigur să însemne un loc în care copilul poate vorbi despre ceea ce simte fără să fie ridiculizat, grăbit sau comparat cu ceilalți. Un loc în care tristețea poate fi ascultată, iar teama poate fi exprimată fără presiunea de a părea curajos.

Ascultarea nu presupune să găsim imediat o soluție sau să cerem copilului să se simtă altfel. În recomandările sale pentru sprijinirea copiilor după evenimente dificile, UNICEF încurajează recunoașterea emoțiilor și disponibilitatea adultului de a asculta. Totodată, recomandă respectarea momentului în care copilul este pregătit să vorbească.

Aplicat unei conversații despre emoții, acest principiu înseamnă să lăsăm loc și tăcerii. Participarea nu ar trebui să depindă de dezvăluirea unei experiențe personale în fața grupului. Copilul trebuie să poată alege cât dorește să împărtășească, iar adultul să îi respecte limitele.

Cum putem face conversația accesibilă fiecărui copil

Un mediu primitor are nevoie și de modalități de comunicare potrivite. UNICEF recomandă adresarea directă către copilul cu dizabilități, răbdare și verificarea faptului că adultul a înțeles mesajul. În funcție de nevoi, pot fi utile limbajul clar, timpul suplimentar pentru răspuns sau imaginile și planșele prin care copilul poate comunica inclusiv despre sentimente.

Asemenea adaptări îi oferă copilului posibilitatea de a participa în felul său. Adultul poate formula o întrebare simplă, poate aștepta și poate verifica dacă a înțeles, în loc să decidă imediat ce înseamnă un gest sau o expresie. O presupunere despre emoția copilului trebuie să rămână o invitație la clarificare, nu un verdict.

În materialele pentru părinții copiilor de vârstă mică, CDC explică rolul ascultării active: atenția acordată copilului și reflectarea emoțiilor îi transmit că ceea ce simte contează. Aceste interacțiuni pot sprijini recunoașterea și exprimarea sentimentelor.

Loc pentru trăirile copiilor în proiectul RITM

Prin Atelierul Prieteniei, ne dorim să oferim copiilor ocazii de a se cunoaște și de a fi cunoscuți dincolo de nevoile pentru care primesc sprijin. Când le cerem părerea, când le ascultăm relatările și când acceptăm că pot trăi diferit aceeași situație, le arătăm că perspectiva lor are loc în grup.

În proiectul „RITM – Pași siguri către autonomie”, autonomia include și preocuparea pentru vocea copilului: ce dorește să ne spună, cum îi este mai ușor să o facă și de ce sprijin are nevoie pentru a fi înțeles. Întâlnirea despre emoții ne-a oferit un prilej concret de a acorda atenție acestor lucruri.

Mulțumim CNTEE Transelectrica S.A. pentru susținerea proiectului „RITM – Pași siguri către autonomie” al Fundației pentru copii Șansa la Viitor și pentru sprijinul care face posibile întâlniri în care copiii au timp să se exprime și să fie ascultați.