top of page
Writer's pictureFundatia Sansa la Viitor

Dynamic Tape, o singura banda, un singur scop: un copil fericit si functional.

In domeniul recuperarii pediatrice, intalnim o varietate de afectiuni motorii si nu numai, care se incadreaza in sfera de recuperare kinetica.

Dezvoltarea psihomotorie adecvata la copii presupune o serie de caracteristici calitative strans legate de progresul lor cantitativ pe parcursul cresterii.

Kinetoterapia reprezinta o componenta extrem de importanta in tratamentul de recuperare medicala pediatrica, avand in vedere atat patologii degenerative ale aparatului locomotor si cardio-respirator, cat si afectiuni ale sistemului nervos.

Programele de kinetoterapie se concentreaza pe corectarea deficientelor calitative, care pot implica afectiuni ale aparatului locomotor, precum scolioze, cifoze si hiperlordoze, sau malformatii congenitale, cum ar fi genu varum, genu valgum si platfus. De asemenea, kinetoterapia trateaza si afectiuni ale sistemului nervos, cum ar fi sindromul de neuron periferic sau central, distrofii musculare, accidentele vasculare, paraliziile cerebrale infantile spastice, precum si afectiunile post-traumatice si altele.

In cadrul kinetoterapiei pediatrice, se elaboreaza programe specifice adaptate pentru fiecare afectiune mentionata anterior. Pe langa aceste programe principale, se pot utiliza si terapii complementare.



Un exemplu de astfel de terapie complementara este Dynamic Taping, utilizata pentru a modifica pattern-urile de miscare in timpul miscarilor fiziologice.

Dynamic Tape este aplicata pe tesutul conjunctiv al zonei afectate, avand o directie orientata catre musculatura. In pozitia de start, banda este scurtata, iar pe masura ce miscarea devine mai ampla, taping-ul are rolul de a absorbi incarcarea provenita din pattern-ul de miscare, contribuind la procesul de decelerare. Odata ce procesul de decelerare este complet, energia potentiala este conservata pentru a fi retransmisa in sistem.

Dynamic Tape este fabricata dintr-un material vasco-elastic, care ii permite sa se deformeze in timp ce absoarbe energia si apoi sa revina la forma initiala intr-un mod latent. Dupa aplicare, aceasta banda poate influenta factorul dureros prin diminuarea stimularii proprioceptive la nivel periferic, poate afecta pozitia biomecanica a articulatiilor si poate imbunatati circulatia limfatica si sanguina. Datorita acestor beneficii, terapia Dynamic Taping poate fi integrata cu usurinta si in siguranta in domeniul de recuperare medicala pediatrica, avand un impact pozitiv asupra diferitelor patologii in acest domeniu. Cu un design atragator, care sa incante si sa starnesca curiozitatea celor mici, Dynamic Tape poate ajuta la corectarea mecanica a unui genu valgum, impreuna cu toate compensarile care apar in lantul kinetic al acestuia. De asemenea, Dynamic Tape poate functiona ca un corset pentru scoliozele cu un grad mai mare de 10 si poate influenta corectia unei maini spastice in cazul afectiunii neurologice paralizie cerebrala infantila spastica. Astfel, o singura banda, un singur scop: sa ofere un copil fericit si functional.


1 view0 comments

Comentários


bottom of page