Un copil cu dizabilitati, la fel ca orice copil obisnuit, prezinta atat puncte forte, cat si vulnerabilitati. Cu toate acestea, este esential ca parintii, educatorii si persoanele din jurul sau sa se concentreze in special pe abilitatile sale, cu scopul de a-i oferi sprijin in depasirea provocarilor. Importanta se acorda mai mult aptitudinilor decat limitarilor.
Modul in care parintii isi indruma si sustin copiii atipici variaza in functie de convingerile personale legate de cresterea copiilor, varsta celor mici si tipul de dizabilitate. Cu toate acestea, majoritatea provocarilor si etapelor din copilarie se aplica si in cazul copiilor cu dizabilitati.
Copiii rezervati sunt incurajati sa se implice mai mult in relatiile sociale, cei cu energie debordanta sunt indrumati catre o atitudine mai temperata, iar cei cu abilitati artistice sunt incurajati sa le dezvolte, indiferent de prezenta unei dizabilitati. Fiecare copil este unic, iar ideal ar fi ca toti sa aiba sansa de a se dezvolta in mod egal.
De la membrii familiei si cadrele didactice, pana la persoanele necunoscute cu care intra in contact, fiecare individ poate contribui la integrarea unui copil cu dizabilitati in comunitate.
Gestionarea emotiilor negative
Sprijinul acordat copiilor cu dizabilitati in adaptarea la mediul social poate fi realizat de catre parinti si profesori prin invatarea unei exprimari sanatoase si echilibrate a emotiilor negative. Adesea, copiii care se confrunta cu diverse provocari, fie ca sunt de natura cognitiva sau motorie, pot acumula frustrari considerabile. In contextul scolar, pot intampina dificultati in procesul de invatare si in interactiunea cu colegii, iar in timpul activitatilor de joaca din parc pot intalni obstacole. Pe langa acestea, acasa pot simti ca sunt tratati nedrept atunci cand li se impun activitati cotidiene, precum mesele sau igiena personala. Uneori, copiii pot resimti izolarea din moment ce percep ca sunt singurii care se confrunta cu astfel de provocari, in timp ce parintii, ceilalti membri ai familiei, profesorii sau colegii lor nu trec prin aceleasi experiente.
Parintii si educatorii au oportunitatea sa discute deschis cu acesti copii despre modalitatile de gestionare a emotiilor, concentrandu-se pe o exprimare constructiva care sa nu afecteze pe cei din jur, si despre tehnici pentru a depasi sentimentele negative.
Descoperirea surselor de motivatie
Motivatia detine un rol crucial in indeplinirea activitatilor cotidiene pentru orice copil. In cazul celor cu dizabilitati, experienta scolara poate deveni adesea mai dificila si mai provocatoare decat pentru un copil fara astfel de nevoi speciale. Identificarea acelei "scanteie" motivationale care ii indeamna sa se prezinte la scoala in fiecare zi reprezinta primul pas spre cultivarea unui comportament educational sanatos. Indiferent ca este vorba despre un coleg cu care se simte bine in pauze, o activitate care il incanta (precum pictura, lectura, muzica etc.) sau un profesor preferat, este esential ca parintii sa-i aminteasca in mod constant aspectele pozitive legate de participarea la scoala.
Utilizarea unei comunicari eficiente
Copiii care se confrunta cu dificultati in comunicare intampina provocari in exprimarea nevoilor, placerilor si dezaprobarilor lor, iar daca cei din jur nu reusesc sa inteleaga, acesti copii pot manifesta comportamente dificile in interactiunile sociale. Cei mici pot deveni agresivi atunci cand nu reusesc sa comunice eficient sau pot alege sa se retraga si sa evite orice forma de legatura sociala.
Unele dizabilitati pot afecta claritatea sau viteza comunicarii copilului, dar este crucial ca parintii si profesorii sa gaseasca modalitati de a se conecta cu copilul in ceea ce priveste comunicarea.
Copiii cu dizabilitati utilizeaza o gama variata de metode de comunicare. Ei pot folosi dispozitive de comunicare asistata, expresii faciale distinctive, sunete sau gesturi. De exemplu, pot zambi, pune fruntea laolalta, exprima frustrare sau bucurie prin ras sau plans, isi pot intoarce capul in semn de respingere sau pot folosi privirea pentru a indica obiecte sau persoane. Fiecare sunet si fiecare gest pe care copilul il foloseste are o semnificatie, iar datorita diversitatii modurilor de comunicare, este esential ca parintii si profesorii sa descopere modalitatea specifica prin care fiecare copil se exprima si sa ofere atentia necesara acestui aspect.
Promovarea responsabilitatii si independentei
Printre sarcini pertinente in randul oportunitatilor benefice pentru dezvoltarea copiilor se numara si posibilitatea de a se implica in sarcini crescande, care sa-i ajute sa-si dezvolte responsabilitatea si independenta. Exista diverse modalitati prin care un copil poate contribui la sine sau la membrii familiei, inclusiv prin implicarea in treburile casnice. Totodata, la scoala, se poate incuraja sa participe in organizarea activitatilor, sa coordoneze echipe sau sa aiba grija de ordinea jucariilor sau obiectelor utilizate.
Fiecare sarcina, indiferent cat de mica, joaca un rol important in cultivarea sentimentului de apartenenta la un grup si in evidentierea importantei actiunilor proprii. Cu siguranta, este esential sa se aleaga activitati in functie de nevoile si abilitatile fiecarui copil, inclusiv a celor cu dizabilitati.
Cultivarea legaturilor de prietenie
Jocurile si relatiile de prietenie pot constitui un sprijin semnificativ pentru dezvoltarea copiilor cu dizabilitati, contribuind la dezvoltarea abilitatilor sociale, la crearea unei stari de bine, relaxare si distractie, precum si la consolidarea sentimentului de apartenenta la un grup.
Atat parintii, cat si educatorii pot sustine copiii in dezvoltarea competentelor necesare pentru a dezvolta prietenii in timpul jocurilor, cum ar fi ascultarea, cooperarea si impartirea. Aceasta poate fi realizata prin organizarea sesiunilor de joaca, selectarea jucariilor adecvate, amenajarea unor spatii de joaca si indrumarea copiilor in situatii mai complexe. De asemenea, comunicarea deschisa cu alti parinti si copiii acestora poate contribui la intelegerea nevoilor copiilor cu dizabilitati si la promovarea interactiunilor sociale pozitive.
Adesea, parintii copiilor tipici nu au cunostinte despre cum sa interactioneze cu copiii cu dizabilitati sau cum sa reactioneze in cazul in care apar neintelegeri. De aceea, conversatiile si discutiile in parc sau in cadrul intalnirilor scolare pot fi extrem de utile in explicarea nevoilor speciale ale copiilor cu dizabilitati si in promovarea unei atitudini de incluziune.
Fiecare copil este unic, astfel ca evitarea comparatiilor este esentiala. Nu este potrivit sa compari comportamentul, stilul de joaca, performantele scolare, aptitudinile sau modul de comunicare al copiilor. Mai degraba, este important ca toti copiii sa aiba oportunitati egale, ajustate la nevoile lor individuale, pentru a putea se integra cu succes in comunitate.
Comments