Fundația pentru copii Șansa la Viitor a început în luna septembrie 2021 proiectul „Starea de bine este obiectivul meu–terapii pentru copiii cu dizabilități” pentru peste 50 de copii cu afecțiuni psiho-neuromotorii ce provin din familii defavorizate, pentru recuperare și dezvoltare, iar acum a ajuns la final.
Proiectul a fost derulat de Fundația pentru copii Șansa la Viitor și finanțat prin programul „În Stare de Bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.
Rezultatele au fost peste măsura așteptărilor, ceea ce dovedește că proiectul a avut un real succes.
În România este o mare nevoie de servicii de recuperare pentru copiii cu dizabilități decontate prin Casa de Asigurări, dar centre care oferă astfel de servicii sunt foarte puține și mulți părinți fac eforturi financiare uriașe pentru a susține terapiile de care au nevoie, iar alții renunță pentru că nu au resurse, soarta celor mici fiind pecetluită. Motive pentru care fundația a primit un număr mare cereri pentru înscrierea în acest proiect.
Prima etapă a proiectului a constat în evaluarea fiecărui copil de către specialiștii fundației și li s-a întocmit un plan de tratament specializat pentru a beneficia de terapii personalizate pentru nevoile fiecăruia. Mulți dintre ei erau nonverbali sau cu dificultăți de exprimare, de reproducere a anumitor sunete, cu mobilitate redusă, tonus muscular scăzut, cu un nivel de anxietate ridicat și aveau reale dificultăți de comunicare și socializare.
În funcție de nevoile fiecăruia, copiii au participat la ședințe de kinetoterapie, masaj terapeutic, ergoterapie, logopedie, consiliere psihologică, terapie ABA, “Atelierul Prieteniei” și Terapie și activități asistate de animale.
În cele 6 luni de terapii, mulți copii au făcut progrese spectaculoase, dar toți au câștigat enorm la capitolul socializare. Activitățile de grup au reușit să le reducă anxietatea și îi învețe ce înseamnă prietenia și care este puterea zâmbetelor. Și părinții au fost incluși în terapiile proiectului prin grupurile de suport susținute de terapeuți. Și astfel, problemele împărtășite și-au găsit răspunsuri și soluții, anguasele diminuate și mugurii încrederii au încolțit odată cu venirea primăverii. Acum, părinți și copii, par că aparțin unei singure familii, familia celor care știu ce e durerea, dar și cum să se bucure de lucrurile simple. Cu toții au descoperit un mediu cald, prietenos care i-a ajutat să aibă aceste rezultate, pe care atât terapeuții, cât și părinții le consideră minuni.
„Pașii sunt uneori mici, dar pentru ei sunt uriași, iar cu fiecare achiziție crește și stima de sine, ceea ce reprezintă o bază solidă pentru noi achiziții. Orice nouă abilitate câștigată le dă încredere că pot mai mult, iar alături de terapeuți pășesc în siguranță pe tărâmul noilor provocări.”, spune Luminița Tăbăran, terapeut și logoped în cadrul proiectului.
Pe parcursul celor 6 luni, în cadrul proiectului a mai fost derulat un program de informare în școli „Suntem diferiți, dar toți suntem copii!”, care a avut ca scop înțelegerea dificultăților prin care trec copiii cu dizabilități, sensibilitățile lor, dar și dorința acestora de apartenență la grupurile din care fac parte și nevoia de prietenie și înțelegere din partea celor din jur. Peste 1000 de elevi din clasele I-VIII au aflat aceste lucruri de la terapeuții fundației și au înțeles că și acești copii merită o șansă, o vorbă bună și... un prieten, care ar putea fi chiar unul dintre ei!
Toată această muncă depusă de echipa de specialiști a fundației va fi celebrată printr-o serbare, la care vor participa copiii incluși în proiect și părinții acestora, în cadrul căreia cei mici vor primi diplome de super-eroi pentru puterea și ambiția de care au dat dovadă pe parcursul celor 6 luni de terapie.
E minunat când poți aduce zâmbete sincere pe chipurile celor greu încercați și poți vedea cum se recuperează pas cu pas. Nu se poate descrie în cuvinte mulțumirea noastră, a tuturor celor implicați, când vedem evoluția celor 50 de copii de la început până astăzi.
*****
Despre Fundația pentru Copii Șansă la Viitor
Povestea Fundației pentru Copii Șansă la Viitor a început într-o seară de mai a anului 2014, seară care a dat startul maratonului a doi părinți de a susține lupta lui BMic. O luptă grea pentru un pui de Om, cu 1% șanse de supraviețuire, o lecție de ambiție, voință și putere, din care cei doi părinți și-au luat sursă de răbdare și încredere că totul va fi bine, de care aveau atâta nevoie. Ei doi, ca oameni mari, au învățat asta de la un Om Mic, căruia i-au cerut un singur lucru: SĂ CREASCĂ MARE! Prin această luptă pe care ei o câștigă, an de an de 7 ani, au realizat că se poate și în ROMÂNIA. Având în vedere că, la externare, după 11 luni de spitalizare, fișa lui DANI prezenta 23 de diagnostice, ca părinți, și-au pus întrebarea „Și acum ce facem?”. Răspunsul nu a întârziat să apară, astfel că, în anul 2017 au înființat Fundația pentru Copii Șansă la Viitor prin care și-au propus să schimbe viitorul în bine pentru fiecare copil cu probleme psiho-neuromotorii. Își doresc cu ardoare să schimbe sintagma ˶De cele mai multe ori ne confruntăm cu o situație tragică, aceea de a ne hrăni cu amintirea unui COPIL, pentru care nu am putut face mai MULT.ʺ - pe scurt, povestea lor de viață i-a determinat să pornească pe acest drum, în care scopul lor este să fie alături celor în nevoie, să-i susțină, să-i ducă spre victoria de a-și vedea copilul învingător – SĂ CREASCĂ MARE!
Până acum, Fundația a implementat cu succes mai multe proiecte, dintre care: “Să pășim cu D.A.N.I.” finanțat de Metropolitan Life, implementat de United Way România (2019), “Să pășim cu D.A.N.I.” finanțat de StartONG, implementat de Asociația Act for Tomorrow (2019), „ Daruri de Craciun pentru toti copiii!” finantat de StartONG, implementat de Asociatia Act for Tomorrow (2021), mulțumită cărora, 6 copii au beneficiat de ședințe de recuperare psiho-motorie, în urma cărora au dobândit importante achiziții psiho-motorii, aceștia recuperându-se în proporție de până la 80%, în funcție de fiecare caz în parte, iar 40 de copii s-au bucurat de magia Sarbatorilor de Craciun alaturi de prietenii lor din Fundatie, cat si de parinti si de echipa fundatiei.
Despre Programul În stare de bine
Programul În stare de bine este un program de finanțare ce oferă anual granturi nerambursabile în valoare totală de 1 milion de euro organizațiilor neguvernamentale din România. Programul este susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Obiectivul programului este creșterea calității vieții locuitorilor din comunitățile rurale și urbane, prin sprijinirea inițiativelor care au un impact pozitiv în domeniile cultură, sport sau viaţă sănătoasă şi care se adresează cu prioritate grupurilor vulnerabile. Pentru mai informații, accesați www.instaredebine.ro.
Despre Kaufland România
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.270 de magazine în 7 țări și o rețea de 126 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pentru mai multe informații, vizitați www.kaufland.ro.
Despre Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) este o organizație neguvernamentală, independentă, înființată în anul 1994, la inițiativa Comisiei Europene. FDSC promovează o societate civilă puternică și sustenabilă, care contribuie la apărarea valorilor democratice, prin sprijinirea actorilor societății civile, mobilizarea de resurse, încurajarea unui mediu favorabil și întărirea cooperării cu celelalte sectoare. Pentru mai multe informații, accesați www.fdsc.ro.
Comments